Fiecare plugin e cod scris de altcineva, care rulează pe site-ul tău. Unele sunt necesare, multe sunt în plus, iar câteva sunt periculoase. Ghidul nu-ți recomandă produse anume: îți spune ce tipuri de pluginuri ai nevoie, ce nu-ți trebuie pe găzduirea NBT Host și cum îți dai seama dacă un plugin e de încredere.
Ce vei reuși
- știi ce tipuri de pluginuri îi trebuie site-ului tău și ce poți șterge;
- alegi un plugin după criterii verificabile, nu după reclamă;
- instalezi, testezi și ștergi pluginuri fără să strici site-ul.
Ce îți trebuie, de obicei
| Tip | La ce folosește | Bine de știut |
|---|---|---|
| Formular de contact | mesajele vizitatorilor ajung la tine pe email | alege unul cu protecție anti-spam (câmp ascuns sau verificare) și pune ca expeditor o adresă de pe domeniul tău (vezi De ce ajung mailurile mele în spam: SPF, DKIM, DMARC) |
| Acordul pentru cookie-uri | bannerul cu categorii și blocarea scripturilor de analiză până la acord | obligatoriu dacă folosești Google Analytics, pixeli sau hărți încorporate (vezi GDPR pentru un site mic: cookie-uri și confidențialitate) |
| SEO | titlul și descrierea fiecărei pagini, harta site-ului | WordPress are deja o hartă a site-ului; pluginul de SEO o poate înlocui (vezi Sitemap.xml și robots.txt: ce sunt și cum le verifici) |
| Cache | paginile se servesc gata făcute, mai repede | unul singur; două pluginuri de cache se încurcă (vezi Cache-ul în WordPress: ce e și cum îl folosești) |
| Autentificare în doi pași | un cod de pe telefon pe lângă parolă | mai ales pentru administratori (vezi Utilizatorii WordPress: roluri, acces și curățenie) |
Pentru un magazin se adaugă WooCommerce și metodele de plată și de livrare de care ai nevoie (vezi Setările de bază ale unui magazin WooCommerce).
Ce nu-ți trebuie pe găzduirea NBT Host
- Un plugin de backup, ca să ai copii. Facem copii zilnice ale întregului site, iar restaurarea din ultimele 7 zile e gratuită (vezi Backup și restaurare din Enhance). Un plugin de backup are sens doar dacă vrei, în plus, copii păstrate în altă parte, de exemplu în cloudul tău.
- Un plugin pentru certificatul SSL. Certificatul Let's Encrypt se emite și se reînnoiește singur, iar trecerea pe
https://o pornești din Enhance (vezi Redirecționare spre HTTPS și www). Pluginurile care „forțează SSL” pot face bucle de redirecționare. - Un plugin care limitează încercările de intrare, dacă ai pornit „Restrict admin access” din Enhance și ai o adresă IP fixă (vezi Actualizări și securitate WordPress în Enhance).
- Pluginuri care „optimizează” baza de date sau „curăță” serverul în fiecare oră. Pe un site mic, câștigul e zero, iar riscul e real.
- Un plugin pentru o singură funcție mică, de exemplu un buton sau un cod de urmărire. De multe ori o face deja tema sau un plugin pe care îl ai.
Cum alegi un plugin sigur
Înainte de instalare, deschide pagina pluginului pe WordPress.org și verifică:
- Ultima actualizare (Last updated): de preferat în ultimele luni. Un plugin neactualizat de peste un an poate avea breșe pe care nu le mai repară nimeni.
- Compatibilitatea (Tested up to): versiunea WordPress cu care a fost testat. Dacă e mult în urmă, pluginul e probabil abandonat.
- Instalările active (Active installations): un plugin folosit pe multe site-uri e verificat de mulți.
- Forumul de suport: dacă autorul răspunde la întrebări și dacă problemele recente sunt rezolvate.
- Recenziile recente, nu doar nota: cele de 1 stea din ultima lună spun ce s-a stricat la ultima versiune.
Nu instala niciodată un plugin sau o temă plătită descărcată gratuit de pe alte site-uri (nulled). Aproape întotdeauna conține cod ascuns: o ușă din spate, linkuri de spam sau un script care trimite emailuri. E una dintre cele mai dese cauze de site spart (vezi Site-ul WordPress a fost spart: ce faci, pas cu pas).
Pașii
Instalezi un plugin fără să strici site-ul
- Fă întâi o copie a site-ului: în Enhance, pe pagina site-ului, fila „Backups” » „Create backup” (pe „English (US)”, „Backup now”).
- În WordPress, mergi la Module » Adaugă un modul nou (Plugins » Add New Plugin), caută pluginul, apasă Instalează acum și apoi Activează.
- Verifică prima pagină, formularul de contact și, dacă ai magazin, coșul și finalizarea comenzii.
- Dacă site-ul se strică, dezactivează pluginul. Dacă nu mai poți intra în WordPress, îl dezactivezi din Enhance: fila „Apps”, pagina WordPress, „Plugins” » „Deactivate”.
Faci curățenie o dată la câteva luni
- La Module (Plugins), uită-te la fiecare plugin dezactivat. Dacă nu-l mai folosești, șterge-l: un plugin dezactivat nu rulează, dar fișierele lui rămân pe server și pot fi atacate.
- Pentru fiecare plugin activ, întreabă-te ce face. Dacă nu știi, dezactivează-l pe rând și verifică site-ul.
- Fă la fel cu temele, la Aspect » Teme (Appearance » Themes): păstrează tema folosită și, eventual, o temă implicită WordPress de rezervă.
Dacă ceva nu merge
- După activarea unui plugin, site-ul arată o eroare critică sau o pagină albă. Dezactivează-l din Enhance, cum e descris la pasul 4. Detalii în Eroarea 500 Internal Server Error și pagina albă.
- Un plugin plătit nu se actualizează. Licența trebuie să fie activă în setările lui. Fără licență, nu primești actualizările de securitate.
- Site-ul a devenit lent după un plugin nou. Dezactivează-l și măsoară din nou (vezi Site lent: ce verifici, în ordine).
- Nu știi dacă un plugin e încă sigur. Scrie-ne numele lui și versiunea și ne uităm împreună.
