Alege planul

Actualizări și securitate WordPress în Enhance

Cum actualizezi WordPress și pluginurile din Enhance, cum setezi actualizările automate și cum limitezi accesul la panoul de administrare.

  • Actualizat
ghid · wordpress
Pași
15
Citești în
6min
Secțiuni
4
Începe ghidul

Ce obții

  • WordPress, pluginurile și temele la zi. Actualizările închid breșele de securitate descoperite între timp.
  • Actualizări automate, setate o singură dată.
  • Pagina de autentificare a WordPress deschisă doar de la adresele IP alese de tine, dacă vrei.
  • O copie a site-ului făcută înainte de orice schimbare mare.

Nu vrei să te ocupi tu de actualizări? Cu mentenanța WordPress le facem noi: WordPress, modulele și tema, cu o copie a site-ului înainte de fiecare actualizare, iar în fiecare lună îți spunem ce am făcut.

Înainte să începi

  • Site-ul trebuie să apară în fila „Apps” a site-ului din Enhance („Websites”, apoi site-ul tău). Dacă ai instalat WordPress altfel, de exemplu manual sau mutat de la alt host, apasă „Scan”: Enhance caută instalările WordPress din folderul site-ului și le adaugă în listă.
  • Pagina cu toate uneltele pentru WordPress se deschide când apeși, în fila „Apps”, pe cardul site-ului sau pe butonul „Toolkit” de pe card. Pașii de la B la D pornesc de pe pagina asta.
  • Înainte de actualizări mari (o versiune nouă de WordPress, o temă sau un constructor de pagini), fă o copie a site-ului. Pașii sunt mai jos, la A.
  • Separat de asta, noi facem în fiecare noapte backup la tot serverul și păstrăm copiile din ultimele 7 zile. Restaurarea e gratuită: ne scrii și o facem noi.
  • Numele din ghid sunt cele din interfața Enhance în engleză. Dacă Enhance ți se deschide în română, poți trece pe engleză din dreapta sus: poza sau inițialele tale » „My account” » „Language”.

Pașii

A. Faci o copie a site-ului

  1. Pe pagina site-ului din Enhance, deschide fila „Backups”. Dacă n-o vezi, e în meniul „Advanced”, la capătul rândului de file.
  2. Apasă „Create backup” (pe „English (US)”, butonul se numește „Backup now”). În fereastra „Backup website” poți scrie o notă, de exemplu „înainte de actualizare”, apoi apasă „Backup now”.
  3. Așteaptă să apară copia în listă. Ea cuprinde fișierele, bazele de date și emailul site-ului. Cum o restaurezi găsești în ghidul „Backup și restaurare din Enhance”.

B. Actualizezi acum

  1. În fila „Apps”, deschide pagina WordPress a site-ului.
  2. La „General”, sub „WordPress version”, vezi versiunea instalată. Dacă a apărut una nouă, e afișată dedesubt, cu „Patch update”, „Minor update” sau „Major update”. Apasă „Update now” pe rândul ei.
  3. La „Plugins”, pluginurile cu o versiune nouă au mesajul „A new version of … is available”. Apasă „Update now” la fiecare. Dacă lista nu pare la zi, apasă butonul de reîmprospătare („Refresh table”).
  4. Temele nu au buton de actualizare în Enhance. Le actualizezi din WordPress, la Dashboard » Updates (în română Panou control » Actualizări), sau le pornești actualizările automate (pasul 11).
  5. Deschide site-ul și verifică paginile importante: prima pagină, formularul de contact și, dacă ai magazin, coșul.

C. Setezi actualizările automate

  1. La „General”, lângă textul „Update only to minor versions”, apasă pe creion. Se deschide fereastra „WordPress update schedule”, cu două variante:

    • „Update only to minor versions”, marcată „Recommended”. E setarea cu care pornește orice instalare și pe care o recomandăm și noi: versiunile de tipul 7.1.3 se instalează singure, iar pe cele mari, de tipul 7.2, le instalezi tu, după o copie;
    • „Always update to the latest available version”: pentru site-uri simple, la care nu vrei să te mai uiți.

    Alege și apasă „Save”.

  2. La „Plugins”, apasă „Enable auto-updates” pe fiecare plugin pe care vrei să-l actualizeze automat, apoi confirmă cu „Enable”. După fiecare actualizare automată, WordPress trimite un email pe adresa administratorului. Pluginurile instalate din afara WordPress.org, de exemplu cele cumpărate, nu urmează această setare și se actualizează de mână.
  3. La „Themes”, apasă „Enable auto-updates” pe tema pe care o folosești și confirmă cu „Enable”.

D. Limitezi accesul la panoul WordPress

  1. La „Security”, pornește „Restrict admin access”. Din acel moment, pagina de autentificare a WordPress se deschide doar de la adresele IP pe care le adaugi. Asta oprește încercările de ghicire a parolei.
  2. În căsuța „IP address” scrie adresa IP de la care lucrezi și apasă „Allow”. Adaugă câte una pentru fiecare loc din care intri în WordPress.

Folosește-o doar dacă ai o adresă IP fixă, de exemplu la birou. La multe conexiuni de acasă și pe telefon, adresa se schimbă din când în când, iar atunci nici tu nu mai intri.

Alte opțiuni utile de pe pagina WordPress

  • „Maintenance mode”, la „General”: vizitatorii văd o pagină care spune că site-ul e în lucru, cât timp îl modifici.
  • „WordPress users”: adaugi alți administratori sau le schimbi parola, cu „Change password”.
  • „Single sign on”: alegi cu ce utilizator te duce în WordPress butonul „Login to admin”.
  • „Debug”: pornește WP_DEBUG și WP_DEBUG_LOG doar cât cauți o eroare, apoi oprește-le. WP_DEBUG_DISPLAY arată erorile chiar în pagină, deci le vede și orice vizitator.
  • Indexarea în motoarele de căutare nu se setează din Enhance, ci din WordPress, la Settings » Reading. Dacă ai oprit-o cât ai construit site-ul, nu uita s-o pornești la lansare.
  • Enhance nu verifică pluginurile de vulnerabilități cunoscute. Ține-le la zi și șterge-le pe cele pe care nu le folosești, cu „Delete”.

Dacă ceva nu merge

  • După actualizare, site-ul arată „A apărut o eroare critică pe acest site” sau o pagină albă. Dezactivează pluginul actualizat ultimul direct din Enhance, cu „Deactivate” la „Plugins”: nu trebuie să intri în WordPress. Dacă tot nu merge, restaurează copia de la pasul A din fila „Backups”, cu „Restore”. Ne poți scrie și nouă: restaurăm gratuit din backup-ul zilnic.
  • Un plugin plătit nu se actualizează. Pluginurile premium cer licența activă în WordPress. Actualizează-l din panoul WordPress sau de pe site-ul producătorului.
  • După ce ai pornit „Restrict admin access”, nu mai poți intra în WordPress. Adresa ta IP s-a schimbat. În Enhance, la „Security”, adaugă adresa nouă sau oprește „Restrict admin access”.
  • Actualizarea sau copia de rezervă nu reușește. Verifică spațiul liber (ghidul „Cât spațiu folosești și ce ocupă loc”). Dacă e destul, scrie-ne.
  • Site-ul nu apare în fila „Apps”, nici după „Scan”. Apare mesajul „No new application installations have been found” când Enhance nu găsește un WordPress care funcționează în folderul site-ului. Scrie-ne și ne uităm.
Suport

Te-ai blocat? Îl facem împreună.

Scrie-ne ce pas nu merge și, dacă se poate, trimite o captură de ecran. Îți răspundem în programul de lucru.

Telefon și WhatsApp+40 775 396 021
Programluni – vineri, 9:00 – 18:00

Nu ne trimite niciodată parola pe WhatsApp sau pe email. Ce informații ne ajută să rezolvăm din prima: cum ceri ajutor.